Datini, Obiceiuri, Superstiţii- Povestea lui Ignat

Odată cu venirea iernii, gândul meu zboară tot mai des spre anii copilăriei, spre satul meu natal, comuna Blandiana, judeţul Alba.
Atunci, în serile lungi de iarnă, la lumina unei buturugi ce ardea mocnit în sobă, ascultam cu drag poveşti spuse de părinţii mei. Cel mai mult îmi plăcea Povestea lui Ignat, spusă de mama.
În 20 decembrie se sărbătoreşte Sf. Ignat. Atunci, în ajun, mama fierbea boabe de porumb, seara ne strângeam cu toţii în jurul focului, mâncam boaba firbinţi şi aşteptam cu sufletul la gură povestea spusă cu har de mama.

Povestea lui Ignat
Într-un sat aşezat aproape de râul Mureş, trăia un om cu numele de Ignat. Era foarte sărac. Avea opt copii şi al nouălea pe drum. Ignat lucra ca brudar al satului, trecea cu brodul (bacul) sau cu cinul (barca) mergătorii dintr-o parte în cealaltă a Mureşului.
De la această ocupaţie îi venea tot venitul cu care îşi întreţinea numeroasa familie.
Şi era Ignat foarte bun şi credincios. Pentru nimic în lume nu ar fi făcut rău cuiva.
Pe vremea aceea încă mai umbla Dumnezeu şi Sfântul Petru pe pământ, cercetându-i pe oameni. Dar în acelaşi timp umbla şi diavolul, ispitindu-i pe pământeni.
Într-o noapte, când Ignat era la brod, se auzi strigat de pe celălalt mal:
- Ignate, hai de mă trece!
- El iute sare în brodşi trece dincolo, se uită în toate părţile, nimic, nici ţipenie de om. Dacă văzu că nu-i nimeni, Ignat s-a întors la locul lui. N-apucă să se aşeze, că iar se auzi strigat:
- Ignate, hai de mă trece!
Trecu Ignat cu brodul dincolo. Nimeni. Se întoarse iarăşi la locul lui şi iarăşi se auzi strigat:
- Ignate, hai de mă trece!
Din nou, Ignat trecu cu brodul de partea cealaltă a Mureşului. De data aceasta îl întâmpină un străin călare pe un cal negru ca mura.
- Bună noapte, Ignate!
- Bună să-ţi fie inima, străine!
În acest timp străinul descălecă, îşi luă calul de căpăstru şi urcă pe brod, care porni spre celălalt ţărm.
- Ignat nu-şi putea lua privirea de la cal.
- Frumos cal ai, străine!
- Frumos, da. Poate ai vrea să ai şi tu unul la fel.
- O, străine, vise deşarte! În sărăcia mea, cum să am aşa cal?
- Uite ce! Facem un târg: îmi dai ceea ce nu ştii că ai acasă şi eu îţi dau calul.
Cum inima şi mintea lui erau asupra calului, se gândea în van: " Ce să am acasă şi să nu ştiu?" Se tot gândi Ignatla tot ce avea, că doar nu prea avea atâtea, să nu le ştie. Până la urmă zise:
- Facem târgul, străine.
- Bine, Ignate, uite calul cu hamuri cu tot, numai să nu uiţi că peste puţin timp vi să-mi iau plata.
Acestea fiind zise, străinul se făcu nevăzut în noaptea neagră.
A doua zi, când veni Ignat acasă, avu o mare surpriză: în timpul nopţii nevasta îi născuse un fecior de toată frumuseţea. Sărmanul Ignat se îngălbeni ca ceara. " Vai de mine, acesta este lucrul de care eu nu ştiam, am promis copilul meu străinului, care n-a fost altul decât Diavolul!"
- Ce-i cu tine, Ignate, nu ţi-e bucuros sufletul.
- Ba da, dar mă apasă ceva aici în coşul pieptului.
Ignat ieşi afară şi începu să se roage la bunul Dumnezeu şă-l ajute, să-i salveze copilul de cel rău.
Timpul trecea, Ignat aştepta ziua când va veni Diavolul după copil.
Într-o seară, la poarta lui Ignat bătură doi străini.
- Bună seara, gazdă bună!
- Bună venire, la casa unui om sărac. Poftiţi în casă.
- Putem înnopta în casa ta?
- Sigur că se poate. Numai că locul e cam mic.
După cină le făcu patul să se culce. Unul din oaspeţi tise:
- Eu vreau să dorm pe laviţa de la fereastră.
- Bine, fie cum voieşti.
Peste noapte veni diavolul să-şi ia copilul. Bate încetişor la geam.
- Ignate!
- Ce-i?
- Nu eşti Ignat, că eşti Tu, Doamne.
Diavolul tăcu. După un timp strigă iarăşi:
- Ignate!
- Ce-i?
- Nu eşti Ignat, că eşti Tu, Doamne.
Când strigă a treia oară şi primi acelaşi răspuns, Diavolul zise:
- Hai să ciumelcim!
- Hai!
Diavolul începu:
- Ciumelciu ce-i unu.
- La fântâna cu apă bună, mulţi oameni se adună.
- Ciumelciu ce-i doi.
- Omul cu două mâini bine prinde.
- Ciumelciu ce-i trei.
- Săgeata cu trei colţuri bine merge.
- Ciumelciu ce-i patru.
- Carul cu patru roţi bine merge.
- Ciumelciu ce-i cinci.
- Mâna cu cinci degete bine prinde.
- Ciumelciu ce-i şase.
- Carul cu şase boi bine merge.
- Ciumelciu ce-i şapte.
- Unde-s şapte fete într-o casă şezătoarea-i deplină.
- Ciumelciu ce-i opt.
- Unde-s opt feciori într-o casă să nu bagi mâna pe fereastră că o scoţi cioantă.
- Ciumelciu ce-i nouă.
- Cei nouă copii sunt ai mei, nu ai tăi.
- Ciumelciu ce-i zece
- Crepi, drace!
În acel moment dracul a plesnit, din el au ieşit o mulţime de şoareci. Dumnezeu a aruncat o mănuşă din care a ieşit o mâţă, care a început să prindă şoareci. Dar mulţi au scăpat, de-au ajuns până în zilele noastre.

Lena-- proză (7)

Intrară în casă, tata Lenei nu era acasă.
- Mamă, da unde-i tata? Mi-e dor de el, nu l-am văzut de ceva vreme.
- O, am şi uitat să-ţi spun prin ce trecem noi acum. Au venit mai zilele trecute nişte tovarăşi de la raion cu poruncă să se înscrie oamenii în colectivă.
- Adică, cum mamă?
- Adică te înscrii în colectivă cu tot pământul pe care-l ai. Pământul care de fapt trece în custodia statului. La colectivă munceşti tot anul şi toamna primeşti plata pentru munca prestată.
- Şi tot nu înţeleg unde-i tata?
- Păi unde să fie? Unde-s aproape toţi bărbaţii din sat. Cum se aude căvin activiştii, bărbaţii o iau pe păraie unde stau ascunşi toată ziua.
Tata Lenei se întoarse pe îserate. S-a bucurat mult când a văzut-o pe Lena. După urările de bine Lena îl întrebă:
- Tată, de ce vă ascundeţi, poate o fi bine şi în colectiv!...
- Tu Lenă nu pricepi multe. Cum adică să nu mă ascund, când toţi bărbaţii o fac. Poate să fiu mai prost să mă înscriu în colectiv înaintea altora? Nu asta n-o s-o fac acum.
Lena, pricepea mai multe, dar nu mai zise nimic.
Într-o zi, mergând pe vale, nana Ană împreună cu Lena, s-au întâlnit cu cei de la sfat. Printre ei era şi preşedintele colectivului tete Avacum, care le salută.
- Bună ziua Ană. Unde-i Achim, ca să-l întreb cât are de gând să se mai ascundă, că până la urmă tot în acelaşi loc ajunge, acum sau mai târziu tot vă înscrieţi în colectiv....
- Bună ziua Avacume!... Ca să se gate toate, te rog scrie-ne pe toţi în colectiv.
- Bravo Ană, uite că ai făcut un lucru deştept. Sper sî-ţi urmeze şi alţii exemplu.
Multă muncă de lămurire şi mult timp le-a trebuit celor de la raion să-i convingă pe oameni să-şi cedeze pământurile. Care au făcut-o benevol nu au dus-o rău.
Încet, încetLenaşi-a revenit. Făcea multe plimbări prin împrejurimi. Aerul curat, hrana bună au înzdrăvenit-o, se împlinise, se făcuse frumoasă, aşa cum fusese înainte vreme.
Zaharie încercase s-o vadă cât mai des. Dar Lena evita întâlnirea cu el, nu se putea gândi la alt bărbat.
Din când în când se gândea la Viorel, încă îl iubea şi-acum o durea sufletul când auzea lucruri urâte despre el. Printre altele, auzise că Viorel bea aşa de mult încât nu-i în stare să mai meargă pe picioare. " Oare niciodată n-o să mai fie om de omenie"!... Gândea Lena.
Într-o zi frumoasă de vară, trecuse câteva luni de la incinentul de atunci, Lena se plimba prin marginea pădurii. De după un tufiş, îi apare în faţă un om. Era Viorel, slab, nebarbierit şi ponosit ca vai de el. O clipă, o rivi în tăcere, apoi se lăsă în genunchi în faţa ei, cu glasul sfâşiat de durere îi zise:
- Lena dragă, te rog iartă-mă pentru ce am făcut, iartă-mă că te-am făcut să suferi atâta. Fără iertarea ta am să mor, uită-te cum arăt şi dacă tu nu mă ierţi, voi decădea de tot. Te-am iubit şi te voi iubi până la moarte.
Lacrimile îi curgeau şiroaie.
Lena se înduioşase, îl iubea prea mult ca să nu-l ierte. Se lăsă ciuci, îi mângâie obrajii supţi şi-i zise:
- Viorel, te voi ierta dacă te îndrepţi, să nu mai bei şi să te pui pe treabă. Când vei face toate astea, mă voi întoarce la tine.
După o lună, Lena s-a întors la Viorel, care-i arăta o dragoste pură şi o dorinţă curată. După un an Lena, a născut un băiat de toată frumuseţea.
Nană Rafilă şi tete Pantilie erau cei mai fericiţi bunici.
Zaharie nu s-a mai căsătorit niciodată. Considera că dacă Lena n-a fost să fie a lui, alta nu-i poate lua locul.
Viaţa e aşa cum vrea ea, nu cum vrem noi.

SFÂRŞIT