Lena-- proză (6)

Viorel, după ce i-a trecut aburii băuturii, îi venea să-şi smulgă părul din cap. Se căia amarnic de fapta făcută. Plângea ca un copil în faţa mamei lui.
- Vai de capul meu mamă, uite ce faptă urâtă am făcut. Olimpia e de vină, m-a ademenit în braţele ei şi eu ca un prost, nu am rezistat ispitei. Îmi vine s-o nenorocesc.
- Nu-i nevoie s-o nenoroceşti tu. Hai de te uită pe fereastră.
Viorel, se apropie de fereastră. Tocmai atunci, trecea Olimpia cu tălăngile după ea. Viorel lăsă capul în jos şi se roşi ca focul. Încetişor se aşeză pe un scaun, îşi sprijini capul în mâinii şi nu mai scoase nici o vorbă. După un timp se auzi strigat de mama lui.
- Viorele, Zaharie vrea să-ţi spună ceva!...
Cu inima stânsă, viorel ieşi la poartă unde îl aştepta Zaharie.
- Bună vreme Viorele!
- Să fi sănătos Zaharie!
- Nu mă întrebi ce face Lena? Şti că eu m-am dus cu ea la spital şi poate eşti curios să şti ce-i cu ea, că doar e nevasta ta!
- Nu îndrăznesc Zaharie.
Din ochii lui Viorel începură a picura lacrimi.
- Lăcrimezi târziu Viorele, fapta-i împlinită. Oricum află că acum e în afară de pericol, era s-o pierzi şi era mare păcat, nevastă ca ea nu mai găseşti. Poate mergi la spital s-o vezi!
- Eu aş merge, dar nu ştiu dacă ea mă primeşte...!
- Încearcă şi-i vedea. Să şti Viorele că-mi pare rău că tu şi Olimpia ma-ţi crezut prost şi mototol. Ea şi-a primit pedeapsa, pe tine te vede Dumnezeu şi ţi-o plăti după vrerea Lui. Rămâi cu bine!
- Mergi sănătos Zaharie!
Câteva zile Viorel n-a cutezet să meargă la spital. Totuşi, într-o zi şi-a luat inima în dinţi şi s-a dus. Acolo, a fost luat la rost de medicii care o îngrijeau pe Lena.
- Să ştii, măi băiete că nevasta ta te poate băga în puşcărie! Cum ai putut face o asemenea faptă ruşinoasă?!
- Nu ştiu, am fost beat. Dar, acum pot s-o văd!
- Tu poţi, dar nu ştim dacă ea vrea să te vadă....O întrebăm şi-ţi spunem.
Dar Lena, nu voia să-l vadă şi Viorel a plecat cu capul plecat şi ochii împăienzeniţi de lacrimi, spre casă.
O lună de zile, a bătut Viorel drumul la spital s-o vadă pe Lena, zadarnic, ea a refuzat să-l primească.
Ovizitase de câteva ori Zaharie. Lena îl primea cu sfială, se ruşina de felul în care arăta atunci bătută. Cel mai des o vizita mama ei şi Lena era bucuroasă că-i aduce veşti din sat.
- Lena, şti că Zaharie nu mai stă cu Olimpia?
- Nu! Dar de ce s-au despărţit?
- Păi, ştia şi el de treaba Olimpiei cu Viorel... În câteva cuvinte îi povesti ce-a păţit Olimpia...
După vindecare, Lena fu externată. Nană Ană venise după ea. Lena era palidă şi slăbită, mama ei era îngrijorată.
- Ştii Lena, la gară ne aşteaptă Zaharie cu căruţa. Zice că e drumul lung şi ţi-e greu să-l străbaţi pe jos.
- Nu trebuia mamă, nu vreau să vorbească satul cine ştie ce...
- Pe undeva ai dreptate. Tu te mai întorci la stăneşti?
- Nu mamă, nu mă pot împăca cu Viorel.
- Nici nu ştii că Viorel s-o apucat de băutură. Aproape în fiecare zi e beat şi atunci blastămă la căţeaua care i-a destrămat familia.
- Ce să fac mamă!? Aşa a fost să fie.
La gară, Zaharie îmbrăcat spilcuit o primi cu bucurie pe Lena. Oajută să se aşeze în căruţă pe nişte otavă, apoi mână caii încet spre casă
- Cum te simţi Lenă? Eşti tare palidă, va trebui să ieşi mult la aer şi să mânânci bine să te întăreşti.
- Mă simt bine Zaharie. Acum când mă văd la poarta satului, parcă am prins putere.
Le lăsă la poarta casei, după un salut respectos plecă în treaba lui.
- Bun băiat Zaharie, păcat şi de norocul lui... Zise nana Ană
Lena părea îngândurată.
- Aşa e mamă, aşa e!...